Cu ce oferta veniti pe piata ?
Suntem o firma infiintata inca din 1996, deci suntem pe piata de ceva vreme si comercializam ambalaje de cofetarie si patiserie si cutii industriale, cutii plastic, etc. Desi am inceput doar cu ambalajele de cofetarie-patiserie putem sa livram acum orice tip de cutie, la cererea clientului.
G-Kat produce si imprima o intreaga gama de ambalaje din carton ondulat, microondul, duplex, triplex, cat si ambalaje destinate in special pentru cofetarii, patiserii, pizzerii, precum si fast-food-uri. Toate produsele sunt realizate din materii prime speciale, fiind ambalate si paletizate. Executam si servicii serigrafie pe carton si textile.
Livram produse clasice ; noutati nu prea sunt, pretul este nou. O cutie de tort sau o cutie de ambalat fursecuri are, in principiu, aceeasi constructie, depinde de gramajele pe care le foloseste clientul.
Se cauta doar ce este mai ieftin ?
In cazul in care dorim sa aducem imbunatatiri trebuie sa crestem pretul si clientii se feresc de tot ce este mai scump in aceasta perioada. Clientii sunt interesati sa cumpere cat mai ieftin si sa plateasca dupa cat mai mult timp. Am clienti care nu au platit din vara. Produsele lor nu se vand si atunci suferim cu totii. Cererea a scazut foarte mult. Avem clienti vechi care nu vor renunta la noi. Important este sa gasim clienti noi. Numai astfel ne putem redresa. Vanzarile au scazut drastic. E un lant. Depindem unul de altul. Materia prima pe care o folosim este cumparata din import, deci este destul de dificil.
Cum gestionati deseurile ?
La noi deseurile nu reprezinta nici 2% din materia prima. Deci rebuturi practic nu avem. Incercam sa facem exact ce ne cere clientul tocmai pentru a evita pierderea materialului si a mentine costurile scazute.
Care sunt sansele ca piata ambalajelor sa se redreseze ?
Ne gandim la ceva nou, dar incercam sa trecem de criza. Deocamdata planurile noastre nu cred ca se pot realiza in viitorul apropiat. Trebuie sa demaram un program pentru fonduri nerambursabile, sa ne extindem, sa facem o hala, dar in conditiile de fata ne limitam sa nementinem pe piata.
Iuliana Galeteanu
|